Autoplagiatul apare atunci când reutilizezi propria lucrare trimisă sau publicată anterior - sau porțiuni substanțiale ale acesteia - fără a o dezvălui sau a cita corect. Deși poate părea contradictoriu să „te plagiezi singur”, problema este una de înșelăciune: prezinți o lucrare veche ca fiind conținut nou, original. În mediul academic, se așteaptă ca fiecare temă să reprezinte un efort intelectual proaspăt.
Printre formele comune se numără trimiterea aceleiași lucrări la două cursuri diferite, reciclarea unor secțiuni dintr-un eseu anterior într-unul nou și republicarea unor cercetări publicate anterior fără a cita versiunea anterioară. Autoplagiatul se extinde și în lumea profesională - publicarea aceluiași articol în mai multe reviste (publicare duplicată) sau reutilizarea unor porțiuni substanțiale din propunerile de granturi fără dezvăluirea acestora.
Instituțiile academice iau în serios autoplagiatul, deoarece încalcă așteptarea că lucrarea depusă reprezintă un efort original pentru tema specifică. Atunci când un student depune aceeași lucrare la două cursuri, acesta primește credite de două ori pentru o singură lucrare. Acest lucru subminează scopul educațional al temelor și oferă studentului care se autoplagiază un avantaj nedrept față de colegii care finalizează fiecare temă independent.
În cercetare și publicare, autoplagiatul distorsionează activitatea științifică. Publicarea duplicată crește productivitatea aparentă a unui autor, irosește resursele editoriale și de evaluare inter pares și induce în eroare cititorii care ar putea cita ceea ce ei cred a fi studii independente. Jurnalele de specialitate pot retrage lucrările despre care se constată că conțin autoplagiat semnificativ, afectând reputația și cariera cercetătorului.
Majoritatea universităților interzic în mod explicit autoplagiatul în politicile lor de integritate academică. Predarea unei lucrări finalizate pentru un curs pentru a îndeplini cerințele unui altul - fără aprobarea prealabilă scrisă a ambilor instructori - este de obicei tratată ca o încălcare. Sancțiunile variază, dar pot include respingerea temei, respingerea cursului sau proceduri disciplinare oficiale.
Unele instituții permit studenților să își dezvolte lucrările anterioare cu permisiunea instructorului, cu condiția ca noua lucrare să adauge conținut original substanțial și să citeze în mod corespunzător versiunea anterioară. Dacă doriți să dezvoltați un subiect pe care l-ați explorat anterior, consultați întotdeauna mai întâi instructorul. Transparența cu privire la lucrările anterioare este esențială - problema nu constă în reutilizarea ideilor, ci în ascunderea reutilizării.
Revistele academice impun ca manuscrisele trimise să conțină lucrări originale, nepublicate anterior. Trimiterea aceluiași manuscris către mai multe reviste simultan (trimitere simultană) sau publicarea unor lucrări substanțial similare în reviste diferite (publicare duplicată) încalcă aceste politici. Multe reviste folosesc instrumente de detectare a plagiatului în timpul evaluării inter pares pentru a verifica trimiterile în raport cu literatura existentă, inclusiv cu propria lucrare publicată a autorului.
Printre practicile acceptabile se numără publicarea unei scurte lucrări de conferință și extinderea ulterioară a acesteia într-un articol complet de revistă (cu o prezentare corespunzătoare), utilizarea datelor dintr-un studiu anterior într-o nouă analiză și scrierea unui articol de sinteză care să rezume propria muncă anterioară și pe cea a altora. Firul comun este transparența - dezvăluiți întotdeauna relația cu munca anterioară și permiteți editorilor să ia decizii în cunoștință de cauză.
Cea mai eficientă strategie de prevenție este tratarea fiecărei teme sau manuscris ca pe un proiect nou. Începeți de la zero, în loc să copiați din lucrările anterioare. Dacă trebuie să faceți referire la propriile idei anterioare, citați lucrarea anterioară așa cum ați cita orice altă sursă. Folosiți ghilimele pentru orice text pe care îl reproduceți ad litteram și indicați clar ce este nou față de ce a fost publicat anterior.
Înainte de a trimite lucrarea, întreabă-te: „Am mai trimis vreo parte din acest text înainte? Ar lua în considerare instructorul sau editorul meu această lucrare originală?” Dacă răspunsul este incert, dezvăluie situația instructorului sau editorului tău în mod proactiv. Păstrarea unei evidențe personale a tuturor trimiterilor te ajută să urmărești ce idei și pasaje au fost folosite anterior, prevenind autoplagiatul accidental.
Descărcați o versiune demonstrativă gratuită sau achiziționați o licență pentru a începe verificarea plagiatului și a conținutului generat de inteligența artificială.
Detectarea autoplagiatului necesită compararea documentului actual cu lucrările anterioare. Verificarea folderului local din Detector de plagiat este ideală în acest scop - îndreptați-l către un folder care conține lucrările anterioare și va compara noul document cu toate documentele, evidențiind orice pasaje care se suprapun. Verificarea perechii de documente vă permite să comparați direct două documente specifice, unul lângă altul.
Pentru uz instituțional, PDAS (Detector de plagiat Accumulator Server) menține o bază de date cu toate documentele trimise anterior. Atunci când o nouă trimitere este verificată în baza de date PDAS, orice suprapunere cu trimiteri anterioare - inclusiv lucrări anterioare ale aceluiași student - este semnalată. Acest lucru face ca PDAS să fie un instrument puternic pentru universități și edituri, care să detecteze sistematic autoplagiatul în colecții mari de documente.
Stai cu Ucraina!